"Quale hà bisognu di a mo anziana principessa di campagna?"
articuli

"Quale hà bisognu di a mo anziana principessa di campagna?"

Una storia-reminiscenze di u pruprietariu nantu à un fidu amicu à quattru zampe chì ella è u so maritu anu traspurtatu una volta da u paese à a cità.

Sta storia hè di circa 20 anni. Una volta, i mo figlioli è nipoti è eiu visitavamu i parenti di u mo maritu in u paese.

I cani nantu à una catena in una cabina sò abbastanza cumuni in u paese. Saria surprisante micca di vede tali guardiani di strada in e case di i residenti lucali.

Sempre chì mi ricordu, u fratellu di u mo maritu ùn hà mai avutu menu di dui cani. Unu sempre guardà u pollulu, u sicondu hè situatu à l'entrata di a casa. yard, u terzu - vicinu à u garage. Hè veru, Tuziki, Tobiki, Sharik cambianu cusì spessu ...

In a nostra visita, un cane era sopratuttu ricurdatu: un Zhulya chjucu, fluffy, grisgiu.

Di sicuru, ùn ci era micca nobili sangue in ella, ma u cane ùn era micca adattatu per a vita di u paese. Era troppu paura è infelice. A so cabina era situata nantu à u passaghju stessu - da a parti infield di a trama à a casa. cantina. Più d'una volta u cane hè stata sbuchjata in u latu cù una scarpa. Senza raghjone... Basta à passà.

È cumu Julie hà rispostu à l'affettu ! Tuttu si congelava, pareva, ancu smette di respira. Eru maravigliatu: u cane (è, sicondu i patroni, era tandu circa 2 anni) ùn cunnosci micca i tocchi umani. In più di calci, di sicuru, quand'elli l'hanu alluntanatu, l'anu purtatu in una cabina.

Eiu stessu sò natu in paese. È in u nostru cortile campavanu i cani, i misgi vanu in libertà. Ma una parolla amable per l'animali, chì per parechji anni hà servitu fedelmente à a famiglia, hè sempre stata truvata. Mi ricordu chì a mamma è u babbu, purtendu cibo, parlavanu cù i cani, li accarezzavanu. Avemu avutu un cane pirata. Li piacia à esse graffiatu daretu à l'arechja. Hè stata offesa quandu i patroni si scurdanu di questu abitudine. Puderia ammuccià in una cabina è ancu ricusatu di manghjà.

"Nonna, andemu à Juliet"

Quand'elli stavanu per lascià, a nipote m'hà pigliatu da parte è hà cuminciatu à cunvince : « Nanna, fighjate quant'ellu hè bonu u cane, è quant'ellu hè male quì. Pigliamu ! Tu è u vostru missiavu vi divertirete più cun ella.

Ddu tempu avemu partutu senza Julie. Ma u ghjacaru affundò in l'anima. Tuttu u tempu aghju pensatu cumu era, ch'ella era viva ...

A nipote, chì era cun noi allora in vacanze d'estate, ùn ci hà micca lasciatu scurdà di Zhula. Incapace di suppurtà a persuasione, andemu di novu in paese. Zhulya, cum'è s'ellu sapia chì avemu vinutu per ella. Da una criatura inconspicuous, "oppressa", si trasformò in un fasciu di felicità alegre è inquieta.

In a strada di casa, mi sentu u calore di u so corpu tremulu. È cusì mi dispiace per ella. Finu a lacrime !

Trasfurmà in una principessa

In casa, a prima cosa chì avemu fattu, sicuru, era alimentà u novu membru di a famiglia, custruì un locu-casa induve ella puderia ammuccià (dopu à tuttu, in quasi dui anni, hà abituatu à campà in una cabina).

Quandu aghju bagnatu à Julie, aghju ghjustu scoppiatu in lacrime. U mantellu di u cane - fluffy, voluminoso - oculta a magrezza. È Giulietta era cusì magra chì si sentia e so coste cù i vostri ditte è cuntà tutti.

Julie hè diventata u nostru outlet

U mo maritu è ​​aghju abituatu à Zhula assai rapidamente. Hè intelligente, era un cane maravigliu: micca arrogante, ubbidiente, devotu.

U mo maritu li piaceva soprattuttu à scherzà cun ella. Hà amparatu i cumandamenti di Juliet. Ancu s'è vivemu in una casa di una sola storia cù una zona vallata, Valery duie volte à ghjornu esce cù a so petite per longu caminu. Li tagliò i capelli, li pettinava. È spoiled ... M'hà ancu permessu di dorme nant'à u divano accantu à ellu.

Quandu u so maritu morse, Zhulya era assai nostalgia di casa. Ma nant’à quellu divano, induve ella è u patrone passavanu tantu tempu inseme, pusendu cunfortu davanti à a TV, ùn hà mai saltatu più. Ancu s'ellu ùn era micca permessu di fà.

Grande amicu è cumpagnu 

Julie m'hà capitu perfettamente. Ùn aghju mai pensatu chì i cani puderanu esse cusì intelligenti. Quandu i zitelli anu crisciutu, avemu avutu i cani - sia Red, è Tuzik, è a bellezza bianca di neve Squirrel. Ma senza altru cane aghju avutu una cumpressione mutuale cum'è Zhulya.

Juliet era assai attaccata à mè. In u paese, per esempiu, quandu aghju andatu à un vicinu, u cane puderia vene à mè in i passi. Si pusò è aspittò à a porta. S'ellu era andatu per un bellu pezzu, hà pigliatu i mo scarpi à u so lettu nantu à a veranda, stendu nantu à questu è si sentia triste.

Ci era persone chì Zhulya ùn piace micca terribilmente. Cum'è dicenu, ùn pudia suppurtà u spiritu. U cane sempre calmu è pacificu abbaiava è si precipitava tantu chì l'invitati micca invitati è u sogliu di a casa ùn pudianu passà. Una volta aghju ancu muzzicatu un vicinu in u paese.

Eru allarmatu da un tali cumpurtamentu di u cane, m'hà fattu pensà: s'ellu certi persone venenu cù boni pinsamenti è intenzioni.

Jules hà ricunnisciutu è amatu tuttu u so propiu. Ùn mai muzzicatu, mai grinned à alcunu di i nipoti, è dopu bisnipoti. U mo figliolu più chjucu vive cù a so famiglia in a periferia. Quandu aghju ghjuntu in Minsk è scontru cù u cane per a prima volta, ùn l'hà mancu abbaiatu. Mi sentu u mio.

È a so voce era chjara è forte. Ben infurmatu nantu à l'arrivu di stranieri.

Quandu si ncuntrau cù u primu pruprietariu, Zhulya fece finta di ùn ricunnosce micca   

U 70 anniversariu di u maritu hè statu celebratu in a dacha. Tutti i so fratelli, sureddi, nipoti si sò riuniti. Trà l'invitati era Ivan, da quale avemu pigliatu Zhulya.

Di sicuru, u cane u ricunnosce subitu. Ma ùn importa micca quantu Ivan chjamava Juliet, ùn importa micca i dolci ch'ellu attrae, u cane fece finta di ùn avè micca nutatu. Allora ella ùn si avvicinava mai. È s'assittò à i pedi di u so megliu amicu, un pruprietariu attentu è amante - l'eroe di u ghjornu. Forse era cusì chì si sentia più sicura.

Sò cuntentu chì l'aghju avutu

A cura di a principessa di u paese era faciule. Ùn era micca capricciosa. Anni di vita di a cità ùn l'avianu sguassata. Sembra chì u cane hà sempre ricurdatu d'induve hè statu pigliatu, da quale vita hè statu salvatu. È era grata per questu.

Julia ci hà datu assai mumenti piacevuli.

A cura di un cane era dura per mè. Di sicuru, l'aghju vistu sparisce. Paria ch'ella hà capitu chì u tempu era ghjuntu (Juliet hà campatu cun noi per più di 10 anni), ma ancu ella sperava: ella campava sempre. Ma d'altra parte, eru preoccupatu: quale avarà bisognu di a mo invechjata, di razza, di principessa di paese, s'ellu mi succede qualcosa...

Tutti i ritratti: da l'archiviu persunale di Evgenia Nemogay.Sì avete storii di a vita cù un animale domesticu, mandà li à noi è diventate un contributore di WikiPet!

Lascia un Audiolibro