articuli

U cane hè vinutu da Lituania in Bielorussia per truvà l'anzianu pruprietariu!

Ancu u cane più male in u mondu pò diventà un amicu veru è devotu. Sta storia ùn hè accaduta à nimu, ma à a nostra famiglia. Ancu s'è quelli avvenimenti sò più di 20 anni è, sfurtunatamenti, ùn avemu micca ritratti di stu cane, mi ricordu di tuttu à u più chjucu dettagliu, cum'è s'ellu hè accadutu eri.

In unu di i ghjorni assolellati di l'estate di a mo zitiddina felice è spensierata, un cane hè ghjuntu à u patiu di a casa di i mio missiavu. U ghjacaru era terribili : grisgiu, terribili, cù i capelli strappati è una catena tamanta di ferru à u collu. Subitu, ùn avemu micca attribuitu assai impurtanza à a so ghjunta. Avemu pensatu: un fenomenu cumuni di u paese - u cane hà rumpitu a catena. Avemu prupostu l'alimentu di cane, hà ricusatu, è l'avemu scorta lentamente fora di a porta. Ma dopu à 15 minuti, hè accadutu qualcosa inimaginable! L'invitatu di a nanna, u prete di a chjesa lucale Ludwik Bartoshak, hè ghjustu vulatu in u giardinu cù sta criatura terribile shaggy in i so braccia.

Di solitu calmu è equilibratu, u Babbu Ludwik dichjarava eccitatu, innaturalmente forte è emotivamente: "Questu hè u mo Kundel! È hè vinutu per mè da Lituania ! Quì hè necessariu di fà una riservazione: l'avvenimenti descritti sò stati in u paese bielorussu di Golshany, in u distrittu Oshmyany di a regione Grodno. È u locu hè straordinariu! Ci hè u famosu Castellu Golshansky, discrittu in u rumanzu di Vladimir Korotkevich "U Castellu Negru di Olshansky". A strada, u cumplessu di palazzu è castellu hè l'antica residenza di u principe P. Sapieha, custruitu in a prima mità di u 1u seculu. Ci hè ancu un munumentu architettonicu in Golshany - a Chjesa Franciscana - eretta in u stilu baroccu in u 1618. In più di l'anticu monasteru franciscanu è parechje altre cose interessanti. Ma a storia ùn hè micca nantu à questu ...

Hè impurtante di rapprisintà currettamente u periodu in quale l'avvenimenti si sò sviluppati. Era u tempu di u "discongelu", quandu a ghjente hà cuminciatu à vultà lentamente à a religione. Naturalmente, e chjese è e chjese eranu in un statu dilapidatu. È cusì u prete Ludwik Bartoshak hè statu mandatu à Golshany. È hè statu datu un compitu incredibbilmente difficiule - per rinvivisce u santuariu. Hè accadutu chì per un pocu tempu, mentre chì e reparazione si passavanu in u monasteru è a chjesa, u prete si stalla in a casa di i mo missiavi. Prima di questu, u santu babbu hà servitu in una di e parrocchie in Lituania. È sicondu a lege di l'Ordine Franciscanu, i preti, in regula, ùn stanu micca in un locu per un bellu pezzu. Ogni 2-3 anni cambianu u so postu di serviziu. Avà tornemu à u nostru invitatu micca invitatu. Ci hè chì i monaci di u Tibet anu datu à u babbu Ludwik un cane terrier tibetanu. Per una certa raggiuni, u prete u chjamava Kundel, chì in polacco significa "mestilla". Siccomu u prete era per passà da a Lituania à u Golshany bielorussu (induve inizialmente ùn avia nunda di campà), ùn pudia piglià u cane cun ellu. È ferma in Lituania sottu a cura di l'amicu di u babbu di Ludwig. 

 

Cumu u ghjacaru hà rottu a catena è perchè hà partutu in u so viaghju ? Cumu Kundel hà superatu a distanza di quasi 50 km è finisci in Golshany? 

U ghjacaru marchjò per circa 4-5 ghjorni per una strada assolutamente scunnisciuta per ellu, cù una catena di ferru pesante intornu à u collu. Iè, hà scappatu dopu à u pruprietariu, ma u patrone ùn marchjava micca per quella strada, ma andava in vittura. E cumu, dopu tuttu, Kundel l'hà trovu, ferma sempre un misteru per tutti noi. Dopu à l'alegria di a riunione, a sorpresa è a perplessità, a storia di salvà u cane principia. Per parechji ghjorni, Kundel ùn hà micca manghjatu o beie nunda. È tuttu andò è si n'andò... Avia una disidratazione severa, è e so zampe eranu sguassate in sangue. U cane duvia esse littiralmente ibriacu da una pipetta, alimentatu pocu à pocu. U cane hè diventatu una terribili bestia arrabbiata chì si precipitò versu tutti è tuttu. Kundel hà terrorizatu tutta a famiglia, ùn hà micca datu un passu à nimu. Era impussibule ancu di vene à manghjà. È u colpu è u pensamentu ùn sò micca sorgi ! Un picculu recintu hè statu custruitu per ellu, induve ellu campava. Una ciotola di manghjà era imbuttata versu ellu cù un pede. Ùn ci era micca altru modu - puderia facilmente muzzicà a manu. A nostra vita hè diventata un veru incubo chì durò un annu. Quandu qualcunu passava da ellu, sempre ringhiava. E ancu solu per marchjà in u curru à a sera, fate un caminu, ognunu hà pensatu 20 volte: vale a pena? Ùn sapemu micca veramente chì fà. Ùn ci hè mai statu un situ cum'è WikiPet. Cum'è, però, circa l'esistenza di l'Internet in quelli ghjorni, l'idee eranu assai illusori. È ùn ci era nimu in paese à dumandà. È a pazzia di u ghjacaru cresce, cum'è e nostre paure. 

Tutti ci dumandavamu: "Perchè, Kundel, avete ancu ghjuntu à noi? Vi sentite cusì male in quella Lituania ?

 Avà capiscu questu: u cane era in un stress terribili. Ci era un tempu, hè stata coccolata, è durmia in casa nantu à i divani… Allora di colpu hè stata messa nantu à una catena. E poi si sò stallati cumplettamente in a strada in una aviaria. Ùn avia micca idea di quale era tutte queste persone intornu. U maestru prete era à u travagliu tuttu u tempu. A suluzione hè stata truvata in qualchì modu di colpu è da ellu stessu. Una volta u babbu pigliò u malu Kundel cun ellu à a furesta per i lamponi, è vultò cum'è cù un altru cane. Kundel infine si calmò è hà capitu quale era u so maestru. In generale, u babbu hè un bonu cumpagnu: ogni trè ghjorni hà pigliatu u cane cun ellu per longu caminu. Andò in bicicletta per u boscu per un bellu pezzu, è Kundel corse accantu à ellu. U cane hè tornatu stancu, ma sempre aggressivu. È quellu tempu... Ùn sò micca ciò chì hè accadutu à Kundel. O si sentia bisognu, o hà capitu quale era u capu è cumu si cumportanu. Dopu à caminari cumuni è guardà u babbu in a furesta, u cane ùn era micca ricunnisciutu. Kundel ùn solu si calmò, ma ancu accettò cum'è un amicu un picculu cucciolo chì u so fratellu hà purtatu (per via, Kundel hà morse a manu). Dopu qualchì tempu, u prete Ludwik abbandunò u paese, è Kundel hà campatu cù a so nanna per un altru 8 anni. È ancu s'ellu ùn ci era micca motivi per avè paura, avemu sempre guardatu in a so direzzione cun apprensione. U Tibetan Terrier hè sempre statu misteriosu è imprevisible per noi. Malgradu l'annu di terrore ch'ellu ci hà datu, tutti l'avemu amatu sinceramente è eramu assai tristi quand'ellu partì. Kundel hà ancu salvatu in qualche manera u so maestru quandu ellu si presumibilmente affucatu. Casi simili sò descritti in a literatura. U nostru babbu hè un atleta, un maestru di educazione fisica. Li piacia à natà, soprattuttu à immerse. È dopu un ghjornu si n'andò in l'acqua, immerse ... Kundel, apparentemente, hà decisu chì u pruprietariu era affucatu è si precipitò per salvà. Babbu hà una piccula calva nantu à a so testa - ùn ci hè nunda da caccià! Kundel ùn hè micca ghjuntu cù qualcosa di megliu chè à pusà nantu à a so testa. È hè accadutu ghjustu à u mumentu chì u babbu era per esce è ci mostra à tutti ciò chì era un bellu omu. Ma ùn hà micca travagliatu per emerge… Allora babbu ammissu chì in quellu mumentu dighjà addiu à a vita. Ma tuttu hè finitu bè: o Kundel hà capitu di caccià a so testa, o babbu in qualchì modu cuncentratu. Quandu u babbu hà capitu ciò chì succede, e so esclamazioni senza gioia si sò intesu assai oltre u paese. Ma avemu sempre elogiatu à Kundel : hà salvatu un camarade !A nostra famiglia ùn pò ancu capisce cumu questu cane puderia truvà a nostra casa è passà per una strada cusì difficiule in cerca di u so patrone?

Sapete storie simili è cumu si pò esse spiegatu? 

Lascia un Audiolibro